În perioada 17 – 18 octombrie, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș au desfășurat   acțiuni de verificare a modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19, în trenuri și în stațiile de cale ferată din Mureș.

În cadrul acestei acțiuni, au fost desfășurate  activități pentru mentinerea unui climat  corespunzător de ordine și siguranță publică.

În urma activităților, pentru neregulile constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 4.200 de lei, dintre care
– 17 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
-3 sancțiuni  la OUG 97/2005 în valoare  de 160 de lei
-7  sancțiuni la OUG 195/ 2002 în  valoare  de 1595 de lei;

De asemenea, au fost verificate 16 stații și halte CFR și 20  trenuri personale, fiind legitimați 112 călători.

Polițiștii Poliției de Transporturi, cu sprijinul colegilor de la celelalte structuri continuă acțiunile de verificare a modului în care cetățenii și călătorii respectă măsurile de protecție și prevenire a infectării cu acest virus.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentNumărul unităților de învățământ aflate în scenariul roșu a ajuns la 1.259
Articolul următorKlaus Iohannis: ”Capitala a depășit acel indice ALARMANT. Foarte multe județe sunt aproape de acest scenariu. Se impun RESTRICȚII”