Deși se afla în timpul său liber, un pompier din județul Mureș a intervenit, duminică, la un incendiu provocat de un scurt-circuit și salvat de la o tragedie un local în care se afla cu familia sa, dar și clienții aflați în interior. Este vorba de plutonierul adjutant Ioan Vodă – pompier servant în cadrul Detașamentului Târnăveni. 

 
 
 
Plutonier adjutant Vodă Ioan, aflându-se în timpul liber, era împreună cu familia la un local și dintr-o dată curentul din încăpere s-a întrerupt și au început să se audă pocnituri, ca de petarde, din spatele localului.
 
„Experiența de peste 14 ani ca servant pompier în cadrul Detașamentului de Pompieri Târnăveni, i-a spus colegului nostru că este vorba despre un scurtcircuit la tabloul electric. Salvatorul s-a deplasat de urgentă la locul evenimentului și ajutat de alte 6 persoane din interiorul localului, a reușit să stingă incendiul instalat în urma unui scurtcircuit la tabloul electric. Ioan și-a păstrat calmul, a coordonat intervenția stingerii și împreună cu cele 6 persoane a stins incendiul folosind mijloacele de primă intervenție, mai exact 7 stingătoare din interiorul localului, iar proprietarul a întrerupt curentul de la siguranța principală.
 
Datorită spiritului civic și devotamentului față de nobila meseria, acesta a reușit sa intervină la timp, astfel prevenind un incendiu care se putea manifesta violent la un local de aproximativ 200mp., întrucât întreaga clădire este din lemn.
 
Pe această cale îl felicităm și îi mulțumim colegului nostru plutonier adjutant Vodă Ioan și ne mândrim cu activitatea sa ca servant pompier”, au scris reprezentanții ISU Mureș pe pagina oficială de Facebook.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentRaluca Turcan: „Începem procesul de recalculare a pensiilor pe o nouă lege”
Articolul următorMarius Viorel Stanciu, omul lui Nicolae Bădălău și Toma Petcu, dă atacul la banii Transelectrica