Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, i-a transmis public vicepremierului maghiar Zsolt Semjen, într-un eveniment desfășurat la Bekescsaba, că Programul guvernului Ungariei pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania nu a fost discutat cu guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri.

Este pentru prima oară când un oficial român spune în public că România nu și-a dat acordul asupra acestui program izvorât din politica guvernului Viktor Orban de intervenție masivă în rândul comunităților maghiare din afara Ungariei.

”România mai crede că intervenţia celor două guverne în acest domeniu ar trebui să fie prudentă, convenită în prealabil, nediscriminatorie şi deplin aliniată regulilor UE. Pentru a nu lăsa loc de dubiu, aş dori să fie clar că mă refer la dorinţa guvernului de la Budapesta de a subvenţiona activităţi economice în România, mai ales în domeniul agricol. Profit de această ocazie – şi de prezenţa domnului Vice prim-ministru Semjen – pentru a reafirma poziţia oficială a guvernului României în legătură cu acest subiect: aşa-numitul Program de Dezvoltare a Ardealui al Guvernului ungar NU a fost discutat în detaliu cu guvernul român şi NU face obiectul unei înţelegeri bilaterale, aşa cum ar fi natural. În consecinţă, o spunem din nou, România NU şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri şi, prin urmare, solicită ca acest program să fie derulat doar cu implicarea autorităților române, în mod transparent și nediscriminatoriu. Cerem, de asemenea, respectarea legislației române și a regulilor aplicabile pieței interne UE, precum și a strategiilor și programelor naționale care vizează dezvoltarea regională”, a spus ambasadorul Marius Lazurca într-un discurs susținut luni la evenimentul organizat cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Secţiei Româno-Maghiare a Camerei de Comerţ şi Industrie a Ungariei (MKIK), potrivit site-ului Ambasadei României la Budapesta.

Este vorba despre un program finanțat oficial de guvernul Viktor Orban cu zeci de milioane de euro și care se adresează fermierilor din Transilvania care depun în limba maghiară proiecte pentru subvenționare. Péter Szijjártó, ministrul maghiar de Externe, a anunțat în septembrie că guvernul Ungariei va extinde în aproape tot vestul României așa-numitul program de dezvoltare economică transilvăneană, care până acum se derulase doar în Ținutul Secuiesc.

Proiectul, derulat cu banii statului maghiar, e gestionat de o fundație din Ungaria, care canalizează milioane de euro către fermierii din Transilvania printr-un program practic inaccesibil potențialilor beneficiari care nu cunosc limba maghiară. Doar circa 8-10% dintre beneficiari sunt români, restul maghiari, dar printre românii finanțați de Budapesta se numără și șeful PSD Mureș, Vasile Gliga, după cum arăta G4Media.ro în august 2018.

Pe de altă parte, oficialii locali din regiunile vizate de program reclamă nepăsarea guvernului de al București față de dezvoltarea acestor zone și lipsa investițiilor care să asigure un nivel real de convergență cu celelalte regiuni din România.

Articolul precedentProblema urșilor din Mureș ajunge în Parlamentul European
Articolul următorLIGA CAMPIONILOR, LA TÂRGU MUREȘ: Blajul pierde în fața vicecampioanei continentale