Doi bărbați din comuna Chețani au fost reținuți joi de polițiști, după ce și-au umplut portbagajul mașinii cu produse „achiziționate” dintr-un magazin din Târgu Mureș, pe care nu le-au plătit. Prejudiciul, de aproape 5.000 lei, a fost recuperat de oamenii legii.

 

 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt. Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Mureș.

„În urma activităților specifice desfășurate, la data de 4 noiembrie, poliţiştii de investigații criminale ai Poliției municipiului Târgu Mureș au identificat doi bărbați, de 48, respectiv 26 de ani, din comuna Chețani, bănuiți de furtul mai multor bunuri dintr-un magazin din Târgu Mureș.

În fapt, din cercetări a reieşit că, la data de 4 noiembrie , cei în cauză, în timp ce se aflau în incinta unui magazin din municipiul Târgu Mureș, în zona ,drive-in, ar fi sustras mai multe produse, pe care le-ar fi introdus în portbagajul autoturismului cu care se aflau.

Ulterior, ar fi trecut de casele de marcat, fără a achita contravaloarea produselor.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 4.800 de lei, fiind recuperat în totalitate”, a transmis Emanuela Farcaș, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

 

În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, cei doi au fost reținuți, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentExporturi de peste 5,6 miliarde de euro, în Regiunea Centru, în primele 6 luni ale anului!
Articolul următorAUR PENTRU ROMÂNIA! Performanță incredibilă pentru sportul autohton