Doi tineri din județul Mureș sunt cercetați de polițiști, după ce au furat unei tinere telefonul mobil. Totodată, oamenii legii au descoperit că nu este singurul furt comis de cei doi. 

 

 

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au identificat și reținut pentru 24 de ore, doi tineri bănuți de comiterea infracțiunilor de furt, complicitate la furt și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

La data de 30 august, în urma activităţilor investigativ-operative desfășurate de polițiștii de investigații criminale ai Poliției municipiului Târgu Mureș, au fost identificați doi tineri, de 18, respectiv 20 de ani, ambii din comuna Crăiești, bănuiți de furtul unui telefon mobil, precum și de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

În fapt, din cercetările efectuate, a reieşit faptul că, la data de 25 august a.c., tânărul de 20 de ani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Târgu Mureș, însoțit de un alt tânăr, de 18 ani, ar fi sustras din posesia unei persoane de sex feminin, un telefon mobil, ulterior, aceștia deplasându-se de la fața locului cu un autoturism.

Din verificări, a rezultat faptul că, anterior, cel în cauză, însoțit de același tânăr, de 18 ani, ar fi sustras plăcuțele de înmatriculare de la un autoturism parcat pe aceeași stradă din municipiu, le-ar fi montat la autoturismul acestuia, pe care l-ar fi condus ulterior.

În baza probatoriului administrat, la data de 30 august, faţă de cei doi tineri, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  furt, complicitate la furt și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 4.000 de lei, acesta fiind recuperat și predat persoanei vătămate.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române – Brigada Operațiuni Speciale Târgu Mureș, desfășurându-se totodată și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Reghin.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedent1313 noi infectări cu SARS-COV-2! Situația în fiecare județ
Articolul următorIa pastila SRS – S.O.S Horezu!