În ultimele 24 de ore, peste 270 de polițiști mureșeni au desfășurat peste 425 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.800 de persoane, iar echipaje mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare.

De asemenea, 130 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate din județ au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență. Ca urmare a acțiunilor, pentru abaterile constatate au fost aplicate 198 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 362.000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare nr. 2 și 3.

Totodată, o persoană a fost mutată din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, întrucât nu a respectat prevederile legale incidente. Au fost controlate în trafic peste 360 de autovehicule și legitimate peste 1600 de persoane.

Ieri, 30 martie 2020, Direcția de Sănătate Publică a județului Mureș a controlat 3 unități de tip “market”, aplicând două amenzi în valoare totală de 4.600 lei pentru neefecturarea curățeniei și a dezinfecției, dar și pentru lipsa substanțelor dezinfectante.

Articolul precedentDispută politică în jurul intenției de a construi un spital la Târgu Mureș. Proiect pe hârtie, fără finanțare
Articolul următorPrimarii mureșeni vor lua măsuri pentru a ajuta persoanele în vârstă de peste 65 de ani