În după-masa zilei de 7 august, plutonier Sâplăcan Valentin, aflându-se în concediu, a acordat prim ajutor medical unei persoane care a intrat în stop cardio respirator.

Victima, o persoană de sex masculin de aproximativ 60 de ani, aflându-se într-un bazin de relaxare, a suferit un stop cardio respirator.

Aceasta a fost extrasă de îndată din bazin de către persoanele care au văzut evenimentul.

„Valentin, observând de la distanță că se adună oamenii și că s-a creat o stare de panică în zonă, a intervenit să acorde prim ajutor medical victimei. Verificând starea ei și văzând că aceasta era fără semne vitale, Valentin a început imediat să acorde prim ajutor victimei. Până la sosirea ambulanței SMURD cu medic, salvatorul i-a aplicat masaj cardiac.

La scurt timp după sosirea echipajelor de intervenție, victimei i-a revenit pulsul și a fost transportată de urgență la spital. În momentul de față starea victimei este stabilă datorită faptului că Valentin a intervenit prompt și necondiționat să-i acorde ajutor medical”, a transmis ISU Mures.

Articolul precedentFOTO | Eveniment inedit la o universitate din Cluj: o mumie din Egiptul Antic a fost investigată la computerul tomograf
Articolul următor779 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 la 6.607 teste efectuate