Cei trei suspecţi arestaţi în ancheta furtului obiectelor de tezaurul românesc din Muzeul olandez Drents rămân îîn spatele gratiilor.

Pentru ce doi bărbaţi, mandatele au fost prelungite cu 90 de zile. Femeia reținută rămâne în detenție alte 30 de zile, relatează RTV Drenthe.

Cei trei vor fi prezentați unui judecător la data de 9 mai.

Furate în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, comorile rămân de negăsit.

Coiful de aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur făceau parte din expoziţia „Dacia! Empire of Gold and Silver”. Dacă acestea nu vor găsite, guvernul olandez poate fi obligat să plătească despăgubiri.

Omul de afaceri olandez Alex van Breemen a majorat la 250.000 de euro recompensa pentru informații cruciale care pot duce la recuperarea obiectelor de aur. Bărbatul locuiește la București.

„Au trecut deja mai bine de două săptămâni”, a declarat el. „Am simțit că trebuie să mențin interesul asupra cazului”, a adăugat afaceristul.

Anterior, Alex van Breemen oferise o recompensă de 100.000 de euro pentru informația decisivă.

„Poate că sunt persoane care până acum nu au dorit să ofere informații, dar o recompensă mai mare i-ar putea determina să o facă”, speră el.

Piesa de rezistență a expoziției, Coiful de la Coțofenești a fost realizat în jurul anului 450 î.Hr., iar brățările, aproximativ 50 de ani mai târziu.

Celelalte obiecte ale expoziției au fost repatriate la finalul lunii ianuarie.

În urma jafului de la Muzeul Drents din Assen, poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol.

Polițiști români colaborează în anchetă.

La București, directorul Muzeului Național de Istorie a fost demis.

Articolul precedentINS: SALARIUL MEDIU NET A CRESCUT CU 257 DE LEI ȘI A AJUNS LA 5.645 DE LEI, ÎN DECEMBRIE
Articolul următorSUA: CASA ALBĂ ACUZĂ DE ABUZ DE PUTERE JUDECĂTORII CARE BLOCHEAZĂ HOTĂRÂRI ALE LUI TRUMP