Deși au promis că nu o vor face, parlamentarii au votat salarii mai mari pentru primari. Într-un gest de „înaltă noblețe”, deputații au eliminat majorările pentru demnitari, adică pentru parlamentari, miniștri sau președintele țării. Ca de obicei, circul din plen a atins noi cote, pentru că a fost scandal uriaș între parlamentarii puterii și cei ai opoziției. Aleșii s-au îmbrâncit și și-au adresat cuvinte grele, fără ca vreunul dintre ei să vină cu soluții concrete pentru această țară. Ca să înțelegeți amploarea batjocurei naționale am să vă dau și exemple concrete. După aceste majorări, primarul Capitalei va încasa lunar 12.168 de lei net, după o creștere de 1.280 de lei.

Un edil de sector va fi remunerat cu 12.285 de lei și va primi în plus 1.170 de lei. Un primar de municipiu mare va fi plătit lunar, cu 10.091 de lei, după ce va primi în plus 965 de lei. Vă reamintesc că în România, pensia minimă e de 1.000 de lei. Practic, acești stăpâni de localități sunt cei din cauza cărora bunicii țării nu pot primi ceva în plus la fiecare sfârșit de lună. Cum este posibil ca pentru voi să găsiți bani la buget, iar pentru cei mai săraci dintre români să nu aveți soluții? Cum puteți dormi noaptea, când știți că sute de mii de copii și milioane de români se culcă flămânzi? Pentru ce v-ați premiat, stimați parlamentari, oamenii din teritoriu? Majoritatea păstoresc ruine peste care nu se ridică decât buruieni.

Țara cade la propriu peste noi, iar voi dați bonusuri nu pentru performanță, ci pentru loialitate, mai ales că vă pregătiți de alegeri. Dar pentru iarnă ne pregătiți și pe noi, cei mici, mulți și înfometați? Soluții aveți, vi s-au prezentat! Dar nu vreți să le aplicați, asta pentru ca să vă bucurați de sumele uriașe care ajung la buget, după ce ne jefuiți cu facturi nesimțite. Circ ni se oferă, după câte vedem. Pâine, nicidecum!

Pe scandalul din Parlament, instituție pe care o confundă cu tribunele de la meciurile de fotbal, George Simion a încercat și el să puncteze electoral. Ca să își acopere lipsa de proiecte pentru țară, liderul AUR a făcut ce a știut el mai bine: a sărit la bătaie cu omologul Gabriel Zetea- de la PSD, evident cu telefonul în mână și în direct pe rețelele de socializare. Mai mult, ca la grădiniță, Simion a stins și luminile în sala unde se desfășura ședința Comisiei de Muncă din Camera Deputaților. Îmbătat de succesul extremiștilor din Italia, Simion se visează și el premier, mizând pe astfel de gesturi care nu fac cinste unui demnitar. Cum îi pot ajuta astfel de gesturi reprobabile pe românii care primesc facturi uriașe, domnule Simion? Evident că în niciun fel! Nu doar liderul AUR și-a dat în stambă astăzi. Salariile primarilor nu reprezintă singurul lucru care a agitat spiritele în Parlament. Scandal uriaș a fost și la dezbaterea pe legile justiției. Politicienii și-au aruncat și aici vorbe grele, iar jignirile au fost mai ceva ca pe stadion. Meciul s-a dat azi între PSD și USR. Cuvintele folosite de aleșii nației sunt greu de reprodus și nici măcar nu am să încerc să fac acest lucru aici.

Și în timp ce ei fac scandal ca să își acopere incompetența, criza energetică lovește și spitalele din țara noastră! Spre exemplu, Spitalul Pantelimon din Capitală a primit facturi de jumătate de milion de lei la gaze și energie electrică! De teama facturilor mari la iarnă, managerii încearcă să reducă consumul și iau deja măsuri în toată țara: cumpără pături mai groase pentru pacienți în speranța că va face economie, înlocuiesc becurile, scot din priză aparatele sau izolează clădiri. Grav este că mulți doctori se tem că ar putea rămâne fără tratamente vitale pentru că va fi nevoie de mult mai mulți bani pentru a plăti facturile. Potrivit ordonanței de urgență din energie, spitalele plătesc un preț plafonat de un leu kwh. Situația este critică și în școli sau licee. Mulți directori iau în calcul să treacă în online, de teama unor facturi exorbitante. Și, după ce s-au pierdut doi ani în pandemie, elevii din țara noastră pot pierde iar noțiuni serioase din programă. Criza energiei, la care nu se pot aplica soluții, conduce la drame uriașe și, mai grav, atentează astfel chiar la viitorul acestei țări.

S-a întâmplat și un lucru bun, azi, în Parlament: România a făcut primul pas spre dobândirea independenței energetice. Aleșii din comisiile de specialitate au introdus biomasa în rândul combustibililor. Se încheie astfel primul episod din lupta pe care o duce de ani de zile inventatorul Iulian Horneț, cel care a inițiat mai multe sisteme pe bază de deșeuri care pot produce energie electrică și termică foarte ieftină. Cu o floare nu se face primăvară și mai e mult până departe. Să nu ne pierdem însă speranța. Rămâneți statornici, dragii mei, în credința noastră bimilenară, creștină, sfântă și ortodoxă, pe care românii au păstrat-o ca pe cea mai prețioasă comoara spirituală, uneori chiar cu prețul sângelui și al vieții. Sunt convinsă că vor mai fi cazuri de preoți sau chiar oameni mai mari din Biserică ce vor putea cădea. Sau vor fi provocați, ajutați, între ghilimele, să cadă. Până la urmă și ei sunt oameni ca și noi, din carne și oase, supuși greșelii.

Cum spune Hristos: “Cine este fără de păcat să arunce primul cu piatra”. Toți suntem, într-un fel sau altul, supuși căderii, dar Dumnezeu nu vrea moartea celui păcătos, ci îndreptarea lui, adică recuperarea lui, pentru societate, pentru Biserică, pentru familie, pentru binele sufletelor noastre. De ce se face atâta tam-tam pentru un om al Bisericii, care poate a greșit? Nu pentru el, dragii mei telespectatori! Să nu fim naivi! Ci pentru noi! Pentru noi toți! De ce? Ca să ne fure din inimi încrederea în Biserica străbună a acestui popor atât de încercat de-a lungul vremurilor! Am văzut că sunt oameni din mass-media, care au ca principală preocupare vânarea cu orice preț a oamenilor Bisericii, mă refer la cler, la cei ce poartă demnitatea hainei preoțești. Ne întrebăm încă o dată, de ce și pentru ce atâta zbatere, atâta miză? Pentru ca noi să ne pierdem ultimul reazem, încrederea în cei ce poartă grija sănătății și salvării sufletelor noastre!

Cum spune Iisus: “Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei”. Așadar, ținta este bine stabilită. Lovind în slujitorii Domnului, de fapt ei vor să ajungă la sufletele noastre, ale tuturor, adică să ne ia din inimi sămânța încrederii într-o instituție fundamentală pentru sănătatea spirituală, morală și socială a acestei națiuni-Biserica. Și ce vor să pună în loc? Haosul, anarhia și despărțirea irevocabilă a omului de Dumnezeu. Înrobirea omului, după chipul noilor ideologii trans-umaniste, ateiste și neo-comuniste. Acesta este așa-zisul “OMUL NOU” propovăduit de comuniștii de altă dată, omul fără rădăcini și lipsit de orice element identitar, mai ales de sorginte religioasă. În acest context, pentru cel ce este mai slab de înger, cum se spune în popor, unele evenimente nedorite din sânul comunității îl poate destabiliza, duce la deznădejde, la sminteală, la depresie interioară… Pe omul tare în credință, nu-l clintește însă nimeni și nimic! El știe că cel ce conduce Biserica este unul singur: Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar Biserica pe care El Însuși a zidit-o pe acest pământ, nu va fi răpusă niciodată de porțile iadului și ale răului. Așadar, fiți tari dragii mei, căci cu noi este Dumnezeu!

Aș vrea să mai completez ceva în legătură cu preotul Visarion: observ că începem din nou vânătoarea de vânt. Adică din senin apare un scandal mediatic de acest gen, care este menit să abată atenția multora de la multitudinea de probleme sociale și politice cu care se confruntă în mod real țara astăzi. Pe de altă parte se vede că se încearcă revenirea la practici și metehne mai vechi, aceea de a condamna un om, înainte de al judeca. De a pune sentințe definitive, înainte ca o instanță abilitată să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unui om, fie el și preot… Apar stenograme din dosar, în mod deliberat și împotriva spiritului unei justiții democratice, care trebuie să respecte regulilor unui stat de drept.

Sigur că par a fi multe elemente care ne dau de gândit în privința comportamentului nepotrivit al Preotului Alexa, dar în egală măsură sunt întrebări și asupra unor presupuse provocări, înscenări și a unor situații și circumstanțe ce ar duce la compromiterea preotului respectiv. Vom mai vedea. Ca oameni, ca buni creștini, trebuie să avem în vedere și faptul că patru copilași, ai acestui preot, Visarion Alexa, suferă drama unei familii devastate de acest scandal. Eu cred că ar fi bine să nu judecăm noi în locul celor abilitați să facă acest lucru și mai ales în locul lui Dumnezeu. El este singurul Judecător valid, în rest sunt doar umbre ale propriilor noastre neputințe și căderi.

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.

Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email [email protected].

Articolul precedentLiberalii mureșeni au anunțat proiectele pe care le vor susține în următoarea perioadă
Articolul următorDe ce unii foști generali din SRI câștigă sute de milioane de euro – Cum a reușit Florian Coldea să devină un om de afaceri prosper