Președintele francez a fost primit la Casa Albă, luni, pentru discuții cu omologul american.
Vizita liderului european la Washington a avut loc în ziua în care se împlinesc 3 ani de la invazia armată rusă în Ucraina, notează BBC.
„Pacea nu poate însemna capitularea Ucrainei”, a spus Emmanuel Macron după întâlnirea cu Donald Trump, relatează France 24.
Președintele SUA a asigurat că războiul s-ar putea încheia „în câteva săptămâni”, în timp ce omologul său francez, aflat alături de el în Biroul Oval, a îndemnat la includerea Kievului în negocieri, pentru „o pace de durată”.
„Ucraina trebuie să fie implicată” în discuțiile pentru încetarea războiului, a subliniat liderul de la Paris, în contextul în care primele negocieri dintre ruși și americani săptămâna trecută, desfășurate fără participarea Kievului sau a europenilor, au stârnit îngrijorări puternice pe Bătrânul Continent.
Europenii sunt „pregătiți să meargă până la trimiterea de trupe” în Ucraina pentru a verifica dacă „pacea este cu adevărat respectată”, a declarat Emmanuel Macron în fața lui Donald Trump, citat de AFP.
De asemenea, președintele francez i-a transmis omologului american că Europa este gata să își sporească cheltuielile pentru apărare.
La rândul său, președintele american a dat asigurări că omologul său rus, Vladimir Putin, ar accepta prezența trupelor europene de menținere a păcii în Ucraina și a precizat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea vizita Casa Albă „chiar săptămâna aceasta sau următoarea”.
Trump, întrerupt de Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a încercat să-l corecteze pe omologul său american când vorbea despre sprijinul european pentru Ucraina, întrerupându-l pe Donald Trump în timp ce vorbea, pentru a sublinia că acesta făcea o afirmație incorectă.
Acest moment extraordinar a subliniat dinamica tensionată a discuțiilor de luni, notează CNN.
Cei doi păreau cordiali și dispuși să discute despre viitorul Ucrainei și eforturile depuse în sprijinul acesteia.
„Doar ca să înțelegeți, Europa împrumută bani Ucrainei. Ei își primesc banii înapoi,” a început Trump, pregătindu-se să prezinte un nou acord pentru securizarea veniturilor din minerale ale Ucrainei, ca rambursare pentru ajutorul american.
Macron a întins mâna pentru a-l apuca de braț pe Trump, întrerupându-l.
„Nu, de fapt, ca să fiu sincer, noi am plătit. Noi am plătit 60% din totalul efortului. A fost ca în cazul SUA: împrumuturi, garanții, subvenții,” a punctat liderul francez. „Avem 230 de miliarde de dolari în active înghețate în Europa, active rusești. Dar acestea nu sunt colaterale pentru un împrumut pentru că nu sunt ale noastre. Așadar, sunt înghețate”, a explicat acesta.
Trump a părut să ignore intervenția lui Macron: „Dacă crezi asta, este în regulă pentru mine. Ei își primesc banii înapoi și noi nu. Dar acum îi primim.”
Depozitele de minereuri rare ale Ucrainei, dorite de Trump
Donald Trump și-a exprimat speranța că SUA și Ucraina se apropie de un acord care ar permite companiilor americane accesul la depozitele de minereuri rare ale Ucrainei, ca parte a unui efort de a compensa cele peste 180 de miliarde de dolari în ajutor american oferit Kievului de la începutul războiului în 2022.
Ucraina caută, de asemenea, garanții de securitate viitoare ca parte a oricărui acord.
„Se pare că suntem foarte aproape” de un acord, a le-declarat Trump jurnaliștilor la începutul întâlnirii bilaterale cu Macron.
Totuși, liderul american nu a precizat dacă acest acord emergent va include garanții de securitate din partea SUA „Europa se va asigura că nu se întâmplă nimic,” a spus el.
Emmanuel Macron este primul lider european care îl vizitează pe Trump de la revenirea acestuia la putere în urmă cu o lună.
Președintele francez a participat la Casa Albă la o sesiune de dimineață care a durat o oră și 45 de minute, incluzând și o videoconferință cu alți lideri ai G7 pe tema Ucrainei.
Un videoclip postat de Volodimir Zelenski pe platforma X îl arată pe Donald Trump în timpul apelului G7, cu președintele francez în dreapta sa și vicepreședintele american JD Vance în stânga.
Președintele SUA a provocat îngrijorare în Europa declarându-și disponibilitatea de a relua negocierile directe cu liderul rus, Vladimir Putin, și de a discuta despre viitorul Ucrainei fără implicarea țărilor europene sau a Kievului.
Emmanuel Macron a încercat să coordoneze un răspuns european la schimbarea bruscă de politică a Washingtonului, organizând săptămâna trecută două reuniuni cu lideri cheie. „Rusia este o amenințare existențială pentru europeni”, a spus el la acel moment.
„Aveți o putere care s-a supraînarmat… și continuă să se înarmeze,” a afirmat președintele francez înainte de plecarea sa la Washington. „Nu știm unde se va opri astăzi. Așa că trebuie să acționăm cu toții pentru a o stopa”, a adăugat el.
Obiectivele lui Macron
Emmanuel Macron reprezintă Europa în ansamblu în această vizită, după ce a avut întâlniri cu lideri de pe întreg continentul, inclusiv cu premierul ungar Viktor Orbán, cunoscut pentru poziția sa favorabilă Moscovei, a declarat un consilier prezidențial francez.
Scopul liderului francez este să îl convingă pe Donald Trump să continue sprijinul SUA pentru Ucraina, respectând suveranitatea acesteia și asigurându-se că interesele europene sunt pe deplin luate în considerare, a explicat acesta.
De asemenea, Emmanuel Macron vrea să îl convingă pe președintele SUA că Rusia reprezintă o „amenințare existențială” pentru Europa și că Vladimir Putin „nu va respecta” un eventual armistițiu, a adăugat el.
Desfășurarea de forțe
Marea Britanie și Franța discută, de asemenea, posibilitatea desfășurării de trupe europene în Ucraina după încheierea unui acord de pace, pentru a descuraja viitoare atacuri ale Rusiei.
„Ideea este să desfășurăm soldați într-o a doua linie, nu pe linia frontului. Acest lucru s-ar putea combina cu o operațiune multinațională, incluzând contingente non-europene”, a declarat o sursă franceză apropiată discuțiilor.
Președintele francez și premierul britanic, Keir Starmer, care urmează să viziteze Casa Albă joi, sunt așteptați să îi ceară lui Donald Trump să ofere „garanții solide de securitate” pentru trupele desfășurate.
Deși administrația Trump a exclus trimiterea de soldați americani în efortul de război, Europa speră că SUA ar putea oferi sprijin logistic sau de informații.
Liderii europeni s-au angajat, de asemenea, să își crească cheltuielile pentru apărare, în contextul în care Trump dorește să reducă angajamentele americane și să nu mai suporte singur povara securității europene.
„Este în interesul său să colaboreze cu europenii, pentru că Europa are o capacitate de creștere – un potențial economic – pentru a coopera cu americanii,” a declarat Macron.
Luni, președintele ucrainean și-a exprimat speranța, la un summit al liderilor occidentali la Kiev, că războiul se va încheia „în acest an”.
Ucraina are nevoie de garanții de securitate pentru a împiedica revenirea Moscovei, a avertizat Volodimir Zelenski, sugerând că aderarea la UE și NATO „ne va ajuta”.
Rusia s-a opus în mod constant ideii ca Ucraina să se alăture NATO.
Volodimir Zelenski a mai spus că un acord de pace cu Rusia ar putea începe cu un schimb „complet” de prizonieri de război.