Un bărbat din județul Mureș a rămas fără autoturismul pe care îl conducea, atunci când a vrut să treaca frontiera pe la Petea. Mașina, un Mercedes Bez Sprinter, era căutată de autoritățile din Polonia, astfel că mureșeanul s-a ales cu dosar penal pentru tăinuire.

 

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea au descoperit la controlul de frontieră un autoturism în valoare de aproximativ 6.000 lei care figurează ca fiind căutat de autorităţile din Polonia.

Duminică, 27 iunie,  la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de frontieră, R.R., în vârstă de 45 de ani, din judeţul Mureş. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în Polonia.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind căutat de autorităţile din Polonia.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 6.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentMinisterul Tineretului şi Sportului: Meciuri cu stadioane pline de la 1 iulie
Articolul următorOra 18, Culisele statului paralel. Cine a furat datele românilor? De ce se inundă România în fiecare an