Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că va plăti amenda aplicată anul trecut de către prefectul judeţului, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, chiar dacă nu este de acord cu decizia instanţei.

„Sunt un cetăţean al acestei ţări care respectă deciziile instanţelor şi atunci când nu sunt de acord cu acele decizii. (…) Este ciudat totuşi, şi cred că asta spune ceva despre sistemul juridic din România, când într-o fază se spune că albul este alb, şi după aceea se spune că este negru. Sau poate că este gri acea situaţie, dar unul o vede alb şi celălalt în negru. Evident că hotărârea, în momentul în care este definitivă, noi trebuie să o respectăm. Eu respect această hotărâre şi voi plăti această amendă. (…) Dacă legile ar fi foarte clare, atunci nu am fi fost în situaţia în care instanţa de fond decide într-un fel şi cealaltă instanţă decide în alt fel”, a declarat primarul Antal Arpad.

În acelaşi timp, primarul a mai spus că amenda nu îl va face să renunţe la arborarea însemnelor comunităţii maghiare cu prilejul sărbătorilor sau evenimentelor speciale ale acesteia.

„Sper că voi avea şansa să trăiesc într-o ţară în care nu sunt amendat dacă folosesc simbolurile comunităţii maghiare de Ziua naţională a maghiarilor de pretutindeni. Eu asta aştept de la această ţară al cărei cetăţean sunt. Încă nu am ajuns în această situaţie, dar eu sunt un optimist convins. Cu siguranţă că şi anul viitor vom folosi simbolurile comunităţii maghiare de ziua de 15 martie, pentru că, am spus de foarte multe ori, dacă cineva crede că prin decizii administrative sau juridice poate fi limitată dragostea noastră faţă de pământul natal şi faţă de simbolurile noastre naţionale se înşeală. Greşeşte. Nu poate fi limitată. Deci, pot să plătesc mâine o amendă pentru că mă rog în limba maghiară, dar eu tot în limba maghiară o să mă rog şi mai departe, pentru că este limba mea maternă. Între timp rămân un cetăţean al acestei ţări, îmi plătesc impozitele şi respect legile acestei ţări”, a mai spus Antal Arpad.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost amendat anul trecut de către Prefectura Covasna cu 10.000 de lei, pentru arborarea în condiţii nelegale a drapelului Ungariei cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni, marcată pe 15 martie.

Articolul precedentPESTA PORCINĂ AFRICANĂ ÎN MUREȘ. Ce crede ministrul agriculturii despre virus
Articolul următorPOLIȚIA CONFIRMĂ! Ursul a atacat azi noapte un om, în Cucerdea