La data de 31 mai, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 14 Ghindari au fost sesizați prin Apel 112, de către un bărbat, din localitatea Tîrgu Mureş, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri dintr-o anexă a casei sale de vacanţă, situate pe raza comunei Ghindari.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că în perioada 26-31 mai a.c., persoane necunoscute au pătruns prin forţarea uşii de acces, într-o anexă a casei de vacanţă respective, de unde au sustras o motocositoare şi un topor, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1600 de lei.

În urma activităţilor specifice, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat, de 29 de ani, din judeţul Harghita, bănuit de comiterea furtului şi totodată recuperarea motocositoarei.

La data de 04 iunie a.c., faţă de bărbat a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cauză cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul poliţiştilor Postului de Poliţie Atid din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita.

 

 

 

 

Articolul precedentCum arată o săptămână din viața unui student la Târgu Mureș? Program pentru absolvenții clasei a XI-a
Articolul următorPreșcolari, în vizită la Grădina Botanică din Târgu Mureș