Biroul Permanent Național al Partidului Național Liberal a nominalizat-o pe prof.univ.dr. Theodora Benedek pentru candidatura la funcția de primar la municipiului Târgu Mureș.

După nominalizare, Theodora Benedek a declarat: “Le mulțumesc pentru încredere colegilor mei din Partidul Național Liberal, atât din județul Mureș, cât și de la nivel national. Planul de dezvoltare a Târgu Mureșului și proiectul meu de campanie le vom face împreună cu târgumureșenii, prin consultări publice, care încep chiar de mâine. Avem în proiect aplicarea de politici publice, care vor dezvolta clasa mijlocie. Vom exploata resursa  intelectuală și de talente a orașului, care este principalul avantaj competitiv al Târgu Mureșului. Vom aplica o dezvoltare incluzivă, pentru că cea mai bună formă de protecție socială sunt locurile de muncă și politicile de solidaritate”, a mai spus candidatul PNL la Primăria municipiului Târgu Mureș.

Theodora Benedek este medic și economist, fiind licențiată în medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (1991 – 1997), respectiv în științe economice la Universitatea “Petru Maior” Târgu Mureș  – Facultatea de Stiințe Economice (2002-2007).

Este Habilitat (2013) și Doctor în științe medicale (1999-2002), absolventă a unui masterat în management sanitar, la Universitatea Petru Maior Târgu Mureș (2005-2006).

Theodora Benedek este medic primar cardiologie și interne și ocupă funcția de Șef al Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Este profesor de cardiologie, cardiologie intervențională și medicină internă, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST).  Din anul 2013 este conducător de doctorat.

În perioada 2012-2019 a fost Director al Departamentului de Medicină Internă al UMFST Târgu Mureș, iar din 2020 este coordonator de rezidențiat în specialitatea cardiologie.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a numit-o în funcția de Președinte al Comisiei Naționale de Cardiologie a Ministerului Sănătății.

Este președintele Filialei Mureș a Societății Române de Cardiologie și Președinte al Comisiei de Etică a Cercetării Științifice, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș

Este expert extern al Comisiei Europene, Programul Horizon 2020, Vice-chair – panel științific cercetare medicală (Life panel).

Coordonează Centrul de Cercetare Avansată în Imagistică Cardiacă Multimodală și este redactor șef al publicației Journal of Interdisciplinary Medicine.

Este laureată a pemiului internațional “Best Manuscript Award” al revistei Circulation Research, pentru Meta-analiza ACCRUE.

 

Articolul precedentPrimar Critești: Femeia infectată cu COVID-19 a intrat în contact cu alte 5 persoane din comună
Articolul următorNecazurile nu vin singure: în Mureș avem și pestă porcină!