Festivalul Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST, ajuns la a 15-a ediție, se va desfășura în perioada 28 august – 1 septembrie, în Cetatea medievală.
Din cele 202 producții juriul de preselecție a selectat 85, cele mai multe, 24, fiind la secțiunea documentar și 16 la reportaj.

SIMFEST este un festival – competiție de televiziune, singurul de acest fel din România și unul din puținele de gen din Europa. Este organizat în fiecare an, la sfârșitul lunii august, de ”Asociația culturală SIMFEST pentru sprijinirea și promovarea creatorilor din media și artele vizuale”. SIMFEST militează pentru profesionalism și pentru libertatea de exprimare a jurnaliștilor și a creatorilor din media. Festivalul promovează, în același timp, jurnalismul local și mass-media comunitare.
Este o manifestare complexă, destinată mass-media electronice. Este punctul anual de întâlnire a specialiştilor lumii televiziunii din România și, în ultimii ani, din Europa, a studenţilor, a producătorilor indepedenţi şi a pasionaţilor de media, o competiţie menită să identifice şi să formeze valori şi talente, pentru a le acorda validarea necesară şi pentru a le pune în legatură cu mediul în care se pot dezvolta. Este o competiţie şi, în acelaşi timp, o şcoală de media şi un eveniment cultural.

Articolul precedentLocuri de muncă vacante în județul Mureș
Articolul următorMureș: Crește alarmant numărul accidentelor rutiere