Un copil de doar 4 anișori, din Mureș, a murit din cauza Covid-19, el fiind cea mai tânără victimă a pandemiei confirmată în România. 

Băiatul avea ”comorbidități accentuate”, potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, care însă nu specifică despre ce afecțiuni este vorba.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategicaă (GCS) în intervalul 10.10.2020 (10:00) – 11.10.2020 (10:00) au fost raportate 53 de decese (26 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Din cele 53 de decese raportate duminică, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani. Este vorba despre un copil de 4 ani, din Mureș, care a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, băiatul având ”comorbidități accentuate”, potrivit oficialilor din Ministerul Sănătății.

Copilul este astfel cea mai tânără victimă a pandemiei de COVID din România.

Sursa: Realitatea de Mures