Noul președinte al Senatului, Mircea Abrudean, își începe mandatul cu o deplasare oficială în Japonia, într-un context în care Guvernul anunță măsuri dure de austeritate: concedieri, reduceri salariale și creșteri de taxe.

Potrivit documentelor oficiale, deplasarea durează patru zile și este justificată prin participarea la un eveniment politic internațional, în contextul Expo 2025 Osaka, dar și prin întâlniri bilaterale la Tokyo. Scopul declarat: atragerea de investiții japoneze în România.

Senatul susține că deplasarea este una oficială, însă costurile ridicate – zboruri la clasa business, indemnizații și cheltuieli suplimentare de sute de euro – atrag critici, mai ales în actualul climat economic.

Abrudean nu a oferit un punct de vedere, deși a fost contactat de Realitatea PLUS. Din informațiile apărute în presă, doar cazarea este acoperită de organizatori, în timp ce restul cheltuielilor sunt suportate de la bugetul de stat.

Ironia este că tot în această perioadă, premierul Ilie Bolojan, apropiat al lui Abrudean, lucrează la un plan de tăieri bugetare drastice, inclusiv reducerea sporurilor în sistemul public și restructurări masive.

Japonia pare să devină o destinație favorită pentru oficialii români – și șeful TVR, Dan Turturică, ar avea programat un concediu în Țara Soarelui Răsare.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentTÂRGU MUREȘ GĂZDUIEȘTE CEA MAI MARE SĂRBĂTOARE DEDICATĂ DRAPELULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI
Articolul următorBUDĂI: NU E MOMENTUL PENTRU O NOUĂ LEGE A SALARIZĂRII. APEL CĂTRE PARTIDE: „HAIDEȚI SĂ NU MAI VENIM CU AMENDAMENTE PENTRU O VREME”