Astăzi, în regiunile vestice, valul de căldură și disconfortul termic ridicat vor persista, local va fi caniculă, cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ploaie redusă. În restul teritoriului, vremea va fi în general instabilă; temporar vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului în Dobrogea, pe arii relativ extinse în Muntenia, local în Moldova, Transilvania și la munte și pe spații mai mici în sudul Banatului și în Oltenia. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat, în special în sud-est, se pot acumula peste 40 l/mp. Vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade, mai ridicate, până în jurul a 35 de grade, în Banat și în Crișana.

În București, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, apropiată de cea normală la această dată, se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

La munte, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și local vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperaturile vor scădea față de ziua precedentă în masivele estice și sudice.

 
 

La mare, vremea va fi în general instabilă și se va răcori. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului; cantitățile de apă acumulate pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 27 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 25…26 de grade. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorLECȚIA DE DREPT. VERONEL RĂDULESCU: RUDEL OBREJA PUTEA FI SALVAT, AVEA ȘANSA LA TRATAMENT