Aproape 50 de percheziții au loc în județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj, într-o amplă operațiune coordonată de autoritățile române. Acțiunile vizează infracțiuni grave, printre care se numără fapte care aduc atingere ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, instigare publică și constituirea de organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob.
De asemenea, anchetele se concentrează asupra inițierii sau constituirii de organizații antisemite, precum și asupra aderării sau sprijinirii unor astfel de grupuri. Printre acuzațiile ce urmează a fi investigate se află și falsificarea declarațiilor privind sursele de finanțare a campaniilor electorale, precum și comunicarea de informații false în scopuri de manipulare publică.
”În această dimineață, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare, într-o amplă operațiune.
Activitățile sunt derulate în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, fiind vizate 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.
De asemenea, în cadrul aceluiași dosar penal sunt efectuate cercetări și pentru inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, instigare publică, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, comunicarea de informații false, acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.
În operațiune sunt angrenați polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Capitalei.
De asemenea, la activități participă criminaliști, precum și echipe de intervenție din cadrul structurilor pentru acțiuni speciale ale Jandarmeriei Române.
Operațiunea are drept scop documentarea și investigarea activităților infracționale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracționale, respectiv identificarea de bunuri și înscrisuri folosite în activitatea infracțională.” anunță Poliția Română, într-un comunicat.
Sursa: Realitatea din Justitie