15 autospeciale noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș

15 autospeciale noi au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș
Toate autoturismele au dotări specifice muncii operative
Parcul auto al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a fost reînnoit cu 15 autoturisme destinate structurilor de ordine publică și rutieră, contribuind astfel la îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții.
În baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, 15 autospeciale au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliţie Județean Mureş, ce urmează a fi repartizate structurilor de ordine publică și poliţiei rutiere.
Autospecialele nou intrate în dotarea Inspectoratului vor contribui la asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier.
Lotul de 15 autospeciale urmează a fi repartizate atât structurilor de ordine publică din mediul urban, cât și structurilor de ordine publică din mediul rural. Totodată două dintre autoturisme se vor distribui către Serviciul Rutier iar o autospecială va fi alocată Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș.
Toate autoturismele au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigura condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor.
Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu polițienesc de calitate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:37 - Schimbări majore la Aeroportul Henri Coandă: acces restricționat la terminalul Sosiri
- 20:29 - Ninsoare în plină primăvară: zăpadă și temperaturi negative în mai multe județe
- 19:36 - Madonna, jefuită după Coachella: oferă recompensă pentru ținutele dispărute
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














