Decizia transportării la Tîrgu Mureș a fost luată de medici, duminică noaptea, după ce în prealabil victimele fuseseră transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe din Topliţa.
Dintre cele 15 cazuri medicale preluate de UPU Tîrgu Mureș, unul a fost evaluat la cod roşu, 11 pacienţi la cod galben şi trei la cod verde.
Medicul-șef de gardă de la UPU Tîrgu Mureș a declarat, în exclusivitate pentru realitateademures.net, că în acest moment, din cele 15 victime transportate la Tîrgu Mureș, 6 se află încă în investigații la Unitatea de Primiri Urgențe, 5 au fost internate în clinici medicale de specialiate, iar 4 au fost lăsați la domiciliu. Starea pacienților internați este stabilă.
Accidentul s-a petrecut ca urmare a ruperii balustradei de pe terasa unei pensiuni din localitatea Durău, unde victimele participau la o nuntă.
Martorii oculari spun că, la momentul incidentului, pe terasa pensiunii se aflau în jur de 40 de persoane, care s-au prăbușit în gol de la 4-5 metri.
La nivelul judeţului Neamț a fost activat planul roşu de intervenţie, la fața locului fiind trimise două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport personal şi şapte maşini ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
UPDATE:
dr. Szederjesi Janos a făcut, pentru Radio Tîrgu Mureș, o evaluare a stării de moment a pacienților internați la Tîrgu Mureș: “O pacientă, care este în starea cea mai gravă, are 56 de ani și este internată la secția clinică de ATI, cu multiple fracturi costale, fracturi la nivelul coloanei vertebrale, fractură amielică, dar momentan este conștientă, stabilă hemodinamic și respirator. Un pacient de 47 de ani este internat la chirurgie I cu colecție intratoracică în observație și urmează să i se facă niște investigații suplimentare, pentru a stabili exact care va fi conduita ulterioară. O pacientă de 60 de ani este la secția clinică de neurochirurgie, cu fractură de apofiză spinoasă, doar pentru supraveghere, probabil că în cursul zilei de mâine va fi externată. O pacientă este internată la compartimentul de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, cu plagă la nivelul antebrațului. Pe lângă acestea, mai sunt doi pacienți care momentan sunt în UPU, cu apofiză spinoasă la nivelul coloanei vertebrale, care, probabil, vor fi transferați către spitalul teritorial.”