COȘUL DE CUMPĂRĂTURI PENTRU MASA DE PAȘTE, MAI SCUMP ÎN ACEST AN

COȘUL DE CUMPĂRĂTURI PENTRU MASA DE PAȘTE, MAI SCUMP ÎN ACEST AN
Câți bani alocă românii pentru masa de Paște
Masa tradițională de Paște va costa mai mult în acest an, în contextul în care prețurile produselor alimentare specifice sărbătorii au înregistrat creșteri semnificative, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Comparativ cu anul trecut, ouăle sunt mai scumpe cu 3,2%, carnea de miel cu 4,4%, iar cozonacul a înregistrat o creștere de 5,4%. Vinul s-a scumpit cu aproape 6,5%, iar ciocolata a înregistrat cea mai mare majorare de preț – între 24% și 28%.
În această perioadă, prețurile medii din magazine arată astfel:
Carnea de miel: 43 lei/kg
Cozonacul: 81 lei/kg
Pasca (800g): 110 lei
Potrivit unui studiu recent, românii alocă în medie 800 de lei pentru masa de Paște. Pentru majoritatea, Sărbătorile Pascale rămân cel mai important moment tradițional al anului. O analiză comparativă arată că, față de acum cinci ani, costul total al mesei festive a crescut cu aproximativ 70%.
În acest context, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor le recomandă românilor să evite achizițiile din locuri neautorizate, chiar dacă prețurile par mai mici. Este esențial ca produsele – în special cele perisabile – să fie verificate cu atenție din punct de vedere al aspectului și calității, pentru a evita riscurile asupra sănătății.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











