Procurorii DIICOT Târgu Mureș împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureș și Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca au efectuat un număr de 25 de percheziții domiciliare, pe raza judeţului Mureș, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de șantaj și camătă. 12 persoane au fost duse la audieri, iar alte 100, care au calitatea de persoane vătămate sau martori, vor fi audiate în perioada următoare.

 

 

Potrivit DIICOT Târgu Mureș, în cauză s-a reținut că, începând cu anul 2016, 12 persoane au constituit două grupuri infracționale organizate distincte, specializate în comiterea infracțiunilor de șantaj și camătă, care au acționat în mod coordonat, în realizarea activităților infracționale, pe raza municipiilor Târgu Mureș și Reghin.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2016 și până în prezent, membrii celor două grupări au acordat împrumuturi bănești către sute de persoane, cuantumul acestor împrumuturi ajungând uneori la câteva sute de mii de euro.
Ulterior acordării împrumutului, persoanele împrumutate erau determinate să restituie sume de bani mult mai mari decât cele pentru care s-au înțeles inițial. Astfel, dobânda percepută, în unele cazuri de peste 100%, era recalculată de către împrumutători după propria voință, iar eventualele obiecții ale debitorilor erau urmate de amenințări sau violențe fizice, victimele fiind astfel obligate, în final, la plata sumelor pretinse.
Din cercetările efectuate în cauză s-a constatat faptul că, de cele mai multe ori, sumele de bani pretinse de către suspecţi erau duble sau chiar triple față de cele împrumutate anterior.
Totodată, membrii grupării, în mod constant, au încercat să își consolideze notorietatea în domeniul cămătăriei și capacității acestora de a recurge la cele mai violente măsuri în vederea recuperării sumelor de bani pretinse, postând diferite videoclipuri pe rețelele de socializare în care își arătau fizicul impunător, disprețul total față de prevederile legale și de normele de conviețuire socială, proliferând în mod constant, uneori în mod direct pentru o anumită persoană iar alteori, în general, amenințări cu fapte de violență. De asemenea, în aceste videoclipuri, membrii grupării apăreau alături de alți membrii cunoscuți ai lumii interlope din România, pentru a denota astfel notorietatea de care se bucură și sprijinul de care ar beneficia, la nevoie. În urma acestor acțiuni, uneori era suficientă doar prezența unuia dintre membrii acestor grupări în fața unei persoane datoare, pentru ca acesteia din urmă să-i fie insuflată o stare puternică de temere și neputință, fiind astfel nevoită a restitui sumele de bani abuziv calculate și solicitate”, se precizează într-un comunicat al DIICOT Târgu Mureș.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate sume de bani în lei și valută, arme albe (macete, săbii, cuțite, topoare), înscrisuri privind împrumuturile acordate precum și sisteme informatice.
La sediul DIICOT Târgu Mureș, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 12 persoane.

Potrivit IPJ MUreș, începând de astăzi, urmează a fi audiate peste 100 de persoane, în calitate de persoane vătămate sau martori.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

ImagineImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentBilanț Coronavirus 17 noiembrie: 3.535 cazuri noi și 350 decese dintre care 51 anterioare
Articolul următorMarcel Ciolacu: Săptămâna viitoare România va avea un guvern!