GENERALUL CĂTĂLIN ZISU, PLASAT SUB CONTROL JUDICIAR

GENERALUL CĂTĂLIN ZISU, PLASAT SUB CONTROL JUDICIAR
Șeful Logisticii Armatei americane a fost audiat vineri
Șeful Logisticii Armatei americane a fost audiat, vineri, de procurorii anticorupție.
Generalul Cătălin Ștefăniță Zisu este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu încheierea unui contract privind extinderea Cimitirului Ghencea Militar.
La finalul audierilor, anchetatorii au decis plasarea acestuia sub control judiciar, contra unei cauțiuni de un milion de lei.
Prejudiciul este estimat la peste 2,4 milioane de euro.
Procurorii suspectează supraevaluarea costurilor prin lucrări fictive.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 - 2023, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora”, a precizat DNA.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului cu privire la toate bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi societăţilor comerciale, dar şi măsura asigurătorie a popririi cu privire la sumele aflate în conturile bancare sau care vor credita conturile bancare, până la concurenta sumei de 795.157 lei.
Măsura asigurătorie a sechestrului a fost efectiv aplicată asupra unui număr de 9 imobile (case, apartamente, terenuri) şi 6 autovehicule.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














