Un bărbat din Târgu Mureș a fost arestat prevenitv joi, pentru furt calificat, după ce polițiștii au descoperit, în urma unor percheziții domiciliare, că el este autorul unor furturi din două locuințe, de unde a sustrat peste 190.000 de lei.
Miercuri, 26 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Mureş au efectuat 5 percheziții domiciliare într-un dosar de furturi din locuințe, în urma cărora au fost ridicate telefoane mobile, cartele SIM și instrumente folosite pentru deschiderea ușilor de acces în locuințe.
„Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2021, un bărbat de 45 de ani din Târgu Mureş, ar fi pătruns, prin efracţie, în două locuinţe din Sărmaşu, de unde ar fi sustras în total 191.000 de lei.
În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut, pentru 24 de ore, iar, astăzi, instanţa de judecată a dispus, faţă de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zilea”, a transmis Aurica Sabău, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.
Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
La acţiune au participat poliţişti ai Serviciului Criminalistic, Poliției oraşului Luduș, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș.
Sursa: Realitatea de Mures