Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat vineri că, din punct de vedere legal, inspectoratele școlare sunt încă în funcțiune, în ciuda discuțiilor despre desființarea lor. Oficialul a reamintit că termenul prevăzut pentru reorganizarea acestor instituții a fost amânat până la sfârșitul anului.
„Din punct de vedere legal, în acest moment, sigur că avem inspectorate! Haideți să clarificăm acest lucru: în Legea învățământului preuniversitar era prevăzută reorganizarea inspectoratelor, dar această cerință a fost prorogată la începutul lunii ianuarie până la sfârșitul anului. În prezent, structura inspectoratelor școlare este una legală și funcționează conform legislației în vigoare”, a declarat ministrul, într-o emisiune la Prima News.
Începând de anul trecut, s-a discutat intens despre desființarea Inspectoratelor Școlare Județene și a celui din București, acestea urmând să fie înlocuite de Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar și Birouri Județene ale Agenției Române pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar (ARACIIP).
Sursa: Newsinn