Ieri, polițiștii din Mureș au efectuat 12 percheziții domiciliare într-un dosar penal de evaziune fiscală și punerea în circulație de produse contrafăcute. 2 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 995.000 de lei.
La data de 13 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au pus în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de evaziune fiscală și punerea în circulație de produse contrafăcute.
În fapt, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2015-prezent, printr-un mecanism elaborat, 4 bărbați ar fi comercializat, în mediul online și prin intermediul unor firme de curierat, parfumuri de tip tester.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 195 de diverse produse, posibil a fi contrafăcute, 118 parfumuri de tip tester și suma de 6.440 de lei, fiind totodată indisponibilizate băuturi alcoolice în valoare de 100.000 de lei.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat, până la acest moment, este de aproximativ 995.880 de lei.
În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, față de 2 bărbați, de 27 și 53 de ani, din Târgu Mureș, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, dosarul să fie înaintat instanței de judecată cu propuneri legale.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Sursa: Realitatea de Mures