Prahoveanca Adina Vălean, europarlamentar PNL, a fost acceptată miercuri după-amiază de președintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcția de comisar european din partea României. Surse politice au declarat anterior pentru digi24.ro că ea va fi alegerea pentru a ocupa funcția de comisar european din partea României.

Actualizare: „România a transmis astăzi, 6 noiembrie, două propuneri de candidați pentru postul de comisar european. Ambii au avut interviuri cu președintele-ales și s-au descurcat bine. Președintele-ales a decis ca Adina Vălean să preia portofoliul Transporturilor. Doamna Vălean este un europarlamentar experimentat, care a fost deja președintele comisiei ENVI și este în prezent președintele comisiei ITRE. În cariera sa a acumulat experiență pe subiectele asociate portofoliului Transporturilor. A fost raportor al „Mecanismului pentru Interconectarea Europei”, prin care este susținută infrastructura în domeniul transporturilor, energiei și serviciilor digitale. Prin acest proiect a lucrat la sisteme de conectare a vehiculelor și de reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, se au declarat purtătorii de cuvânt din echipa de tranziție a Președintelui-ales, Ursula von de Leyen.

Adina Vălean va primi portofoliul Transporturilor, alocat de la început României.

Conform legislației naționale, propunerea de comisar european urmează să fie transmisă Parlamentului României, urmând ca Adina Vălean să fie audiată în comisiile reunite de afaceri europene. După îndeplinirea procedurii naționale, Adina Vălean va fi audiată pe 14 noiembrie în Comisia JURI din Parlamentul European și în Comisia de Transporturi. Adina Vălean va primi portofoliul Transporturilor, alocat de la început României.

În ședința de Guvern de miercuri premierul Ludovic Orban a anunțat, în prezența președintelui Klaus Iohannis, că trimite la Bruxelles două propuneri oficiale pentru funcția de comisar european: Adina Vălean și Siegfried Mureșan.

Președintele desemnat Comisiei Europene urma să decidă miercuri cine va fi comisarul desemnat al României. Adina Vălean și Siegfried Mureșan se aflau pe lista scurtă de propuneri neoficiale de pe masa Ursulei von der Leyen. Surse din grupul PPE de la Parlamentul European au declarat pentru Digi24.ro că în cursul zilei de miercuri urma să aibă loc o convorbire telefonică între Ursula von der Leyen și premierul Ludovic Orban pe acest subiect.

Numele Adinei Vălean a fost pus pe masă, neoficial, de președintele Iohannis, care a spus despre ea într-o discuție informală că este „foarte competentă”, ea fiind unul dintre românii cei mai influenți la Bruxelles, singurul europarlamentar român care a fost ales președinte de comisie în Parlamentul European, din 2017 la Comisia pentru Mediu iar din 2019 la Comisia pentru Industrii.

Adina Vălean a fost vicepreședinte al Parlamentului European, și a fost raportor pentru reducerea tarifelor de roaming în interiorul UE.

A fost și raportor al Directivei nr. 38/2004 privind dreptul la liberă circulație, raport care monitorizează implicit cazurile de discriminare care apar în unele țări UE ca urmare a unei legislații naționale neconforme cu cea europeană. Europarlamentarul liberal a luat poziție în toate dosarele care vizau direct interesele României (moțiunea cu privire la reluarea adopțiilor internaționale, raportul cu privire la centrele de detenție CIA)

Ea este membru al PNL de 20 de ani și este soția fostului președinte al partidului, Crin Antonescu, acest lucru fiind de altfel principalul reproș care i se aduce de către aceia din PNL care nu și-ar dori să fie ea comisarul desemnat al României.

Articolul precedentPrima luptă a Guvernului Orban: depesedizarea ministerelor. A început inventarul aparatului de rude, pile și amante
Articolul următorTehnica pentru partide de amor de invidiat, dezvăluită de un medic ginecolog