„Este exclus ca România, anul acesta, să nu ţină de ţinta de deficit de 7%”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, luni, 24 februarie, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, că ministerele trebuie să-și regândească structura de organizare şi de funcţionare, astfel încât prioritățile lor să fie relația cu autorităţile locale şi decontările, mai ales prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Conform premierului, anul acesta și anul viitor trebuie să fie derulate cele mai mari investiţii în România, iar prioritare să fie investiţiile din PNRR.
„În continuare, există o diferenţă mare între urban şi rural. De aceea, eu consider anul 2025 şi anul 2026 trebuie să fie anii cu cele mai mari investiţii derulate în România, cu adevărat. Mi-aş dori mult ca şi prioritate să fie investiţiile din PNRR, ţinând cont de faptul că la sfârşitul anului 2026 este deadline-ul de implementare. De aceea, am făcut un apel şi în şedinţa de Guvern, am să fac un apel şi la dumneavoastră ca dinamica relaţiilor cu fiecare minister în parte să se schimbe. Vorbeam mai devreme cu domnul ministru Fechet, care spunea că este prea puţină lume la implementarea programelor prin PNRR.
O să-mi permit astăzi, nu să-l cert pe domnul Fechet, să fac o recomandare la toţi miniştrii. În fiecare minister sunt sute de oameni, nu trebuie să mai stăm să angajăm alţi oameni special pentru derularea fondurilor europene şi, mai ales, pentru PNRR. Regândiţi rapid, şi asta înseamnă în câteva săptămâni, regândiţi structura de organizare şi de funcţionare a fiecărui minister astfel încât relaţia cu autorităţile locale şi decontările, mai ales pe PNRR, să fie o prioritate”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
Ciolacu: Implicarea autorităților locale, necesară pentru încadrarea în ţinta de deficit de 7%
De asemenea, premierul a declarat că fără implicarea autorităților locale, România nu se va putea încadra în ţinta de deficit de 7% negociată cu Comisia Europeană pentru anul acesta.
„O spun ca un om politic trecut prin multe, un om politic care a gestionat atât administrativ, cât şi politic şi o coaliţie şi un partid foarte ambiţios şi mulţi dintre dumneavoastră ştiţi acest lucru şi cred din tot sufletul meu că mai avem o şansă, o şansă pe care nu avem voie s-o ratăm şi trebuie cu adevărat să ne implicăm cu toţii. Nu vom reuşi sub nicio formă fără dumneavoastră. Mi-aş dori mult să vă cer şi ajutorul de a depăşi financiar aceşti doi ani.
Este exclus ca România, anul acesta, să nu ţină de ţinta de deficit de 7%. Este un deficit negociat cu Comisia Europeană, acea mult hulită Comisie Europeană, care ne ia independenţa, suveranitatea şi toate prostiile care se spun, care a înţeles foarte bine că reducerea deficitului în România trebuie făcută pe o perioadă lungă de timp, nu pe o perioadă scurtă, astfel încât românii să sufere, şi am avut o negociere pe şapte ani”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Totodată, premierul a subliniat că este necesară continuarea reformelor în administraţie, precizând că România nu mai poate continua cu un sistem administrativ, ultimul din Europa, pe un „schelet comunist”.
Sursa: Newsinn