Trei bărbați au fost prinși în flagrant de polițiștii din Mureș, în timp ce conduceau autovehicule, fie fără permis, fie sub influența băuturilor alcoolice. Toți trei s-au ales cu dosare penale.

 

 

Astfel, la data de 17 septembrie, în jurul orei 01.15, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Ungheni au oprit în trafic, pe DC 68A, pe raza comunei Crăciunești, un moped, condus de un tânăr, de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

În aceeași zi, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Brâncovenești au oprit în trafic, pe DJ 154B, pe raza comuneiVătava, un tractor, condus de un bărbat, de 63 ani, din aceeași comună. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că vehiculul în cauză nu era înmatriculat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

 

La data de 16 septembrie., în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Sovata au oprit în trafic, pe strada 1 Mai din localitate, un autoturism, condus de un bărbat, de 39 de ani, din județul Harghita.

În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentTrei mureșeni arestați preventiv pentru furturi din locuințe! Prejudiciul se cifrează la 40.000 lei
Articolul următorȘcolile vor fi închise timp de trei zile, înainte și după alegeri