Washingtonul a deschis un al doilea front în războiul cu Iranul. Acesta nu e militar, ci diplomatic, și trece prin China.
Potrivit Washington Post, care citează un oficial american, secretarul Trezoreriei i-a cerut Chinei să-și folosească influența asupra Iranului pentru a pune capăt războiului. E omul din spatele campaniei de asfixiere economică a Teheranului și a acționat cu acordul președintelui Trump. Beijingul ar fi transmis deja mesajul. Oficial, niciuna dintre părți nu a confirmat.
De ce China? Este principalul cumpărător al petrolului iranian, adică principalul colac de salvare al regimului. Strategia americană are două mâini. Cu una strânge: blocada navală și, de acum, blocada pe rutele terestre. Cu cealaltă bate la ușa singurului partener pe care Teheranul nu-și permite să-l ignore.
Nu e prima încercare. Administrația Trump a cerut asta încă din mai, apoi din nou în septembrie, la Casa Albă. Atunci, liderul chinez i-a spus în privat lui Trump că Iranul nu trebuie să aibă niciodată armă nucleară.
Numai că Beijingul joacă pe ambele tablouri. Transmite mesajele Washingtonului, dar în același timp primește de la Iran un privilegiu: navele chinezești sunt scutite de restricțiile din Strâmtoarea Ormuz, în schimbul sprijinului politic. Iar emisarul chinez pentru Orientul Mijlociu face zilele acestea turul regiunii. Beijingul vrea să fie văzut drept pacificator.
Mai e un detaliu important. Teheranul așteaptă să vadă dacă alegerile de la jumătatea mandatului schimbă politica americană. Vicepreședintele, care conduce acum canalul diplomatic, a trimis deja o scrisoare conciliantă conducerii de securitate iraniene.
Testul real vine săptămâna viitoare, la întâlnirea Trump–Xi. Întrebarea nu este dacă Beijingul poate influența Iranul. Poate. Întrebarea este ce va cere în schimb.
Pentru Europa și pentru România, miza e cât se poate de concretă. Prin Ormuz trecea o cincime din exporturile mondiale de energie, deci e vorba de prețul la carburanți și de facturile noastre.
