Guvernul va lua noi măsuri economice în perioada următoare, extrem de importante

Guvernul va lua noi măsuri economice în perioada următoare, extrem de importante
Discuțiile au atins două capitole importante: infrastructura și fondurile europene
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, azi, la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban. A fost o întrevedere în care s-a discutat despre programul de relansare economică.
Întâlnirea a durat aproape o oră. La finalul acesteia, s-a convenit să se facă o analiză detaliată a planului de relansare economică pe care Guvernul îl va prezenta în perioada următoare, fie la sfârșitul săptămânii, fie săptămâna viitoare.
Potrivit Realitatea PLUS, discuțiile au atins două capitole importante: infrastructura și fondurile europene. Asta în condițiile în care, anterior, președintele Klaus Iohannis susținea că trebuie să ne bazăm și pe banii europeni care pot veni în sprijinul României.
În plus, potrivit unor surse, în perioada următoare ar urma să fie lansată și o bancă de dezvoltare.
Potrivit Administrației Prezidențiale, la întâlnirea pe teme economice au participat prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ionel Dancă.
Citește și:
- 13:54 - Luis Lazarus: ”România nu are industrie și strategie. Se împrumută. Poporul e consultat doar din patru în patru ani”-VIDEO
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
- 17:39 - Mark Rutte, impresionat de viteza cu care s-a mișcat România. Șeful NATO a dat exemplul Bucureștiului în fața aliaților
- 17:37 - Bolojan fuge din nou de jurnaliști și se enervează când i se pun întrebări incomode – VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














