Dr. Cristian Vântu, senator AUR de Mureș și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate a Senatului României, a condus recent o delegație în Estonia, în contextul pregătirii noii Legi a Sănătății.
Vizita a avut ca scop documentarea și analizarea modelului estonian de digitalizare a sistemului medical, recunoscut pentru eficiența și inovația sa. Alături de senatorul Ștefan Geamănu, Cristian Vântu a avut o serie de întâlniri cu oficialități locale din domeniul sănătății, dar și cu Ambasadorul României în Estonia.
Potrivit senatorului, această deplasare a fost extrem de utilă, oferind oportunitatea de a prelua bune practici care pot fi adaptate și implementate în România, în vederea reformării sistemului național de sănătate.
Această misiune face parte dintr-un demers amplu de modernizare a sectorului medical românesc, prin care Comisia pentru Sănătate a Senatului urmărește să dezvolte o legislație care să răspundă nevoilor actuale ale pacienților și ale cadrelor medicale.