TENIS: SORANA CÎRSTEA, ELIMINATĂ DE LA MADRID OPEN

TENIS: SORANA CÎRSTEA, ELIMINATĂ DE LA MADRID OPEN
Aflată pe locul 122 WTA, Cîrstea s-a ales cu 20.820 de euro și 10 puncte WTA
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Hailey Baptiste cu 6-2, 5-7, 7-6, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro.
În vârstă de 35 de ani, Cîrstea s-a înclinat după două ore și 31 de minute, la prima sa confruntare cu Baptiste.
Românca a pierdut fără drept de apel primul set, a reușit să îl câștige pe al doilea, după un final excelent, cu trei ghemuri consecutive.
În decisiv, Cîrstea a avut 3-2 cu break, dar și-a pierdut serviciul și a fost învinsă în cele din urmă în tiebreak.
Aflată pe locul 122 WTA, Cîrstea s-a ales cu 20.820 de euro și 10 puncte WTA pentru participare.
Pe tabloul principal se mai află două românce, Jaqueline Cristian urmând să joace contra britanicei Sonay Kartal, iar Irina Begu va întâlni o adversară venită din calificări.
Citește și:
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
- 14:49 - MM Stoica a explodat după ce FCSB a ratat două transferuri importante: „Nu aruncăm cu banii!” Ce sume uriașe au cerut cluburile
- 08:29 - Handbal feminin: Metz este noua campioană a Europei. CSM București a câștigat finala mică din Liga Campionilor
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














