Concluziile parțiale ale scrutinului de duminică în județul Mureș scot la iveală cifre extrem de interesante din perspectiva jocurilor de putere în vederea alegerilor locale de anul viitor. PNL devine vioara întâi în preferințele electoratului și în cazul în care va ști să capitalizeze votul de duminică, intră în bătălia pentru alegerile locale cu șanse reale de a câștiga Președinția Consiliului Județean și primăriile din toate municipiile din județul Mureș.

  1. Partidul Național Liberal, prin rezultatele obținute pentru candidatul susținut la alegerile prezidențiale, devine cel mai important partid din județul Mureș, depășind UDMR
  2. Partidul Național Liberal domină scena politică județeană, câștigând municipiile Târnăveni, Sighișoara și Reghin
  3. Candidatul PNL în municipiul Târgu Mureș a fost foarte aproape de primul loc, pe care l-a pierdut la mai puțin de 300 de voturi, în favoarea candidatului UDMR. Este de notat însă că, cel mai probabil, Kelemen Hunor a obținut marea majoritate a opțiunilor votanților de etnie maghiară, în timp ce voturile românilor s-au împărțit la 13 candidați.
  4. Distanța dintre PNL și PSD la nivelul județului Mureș se mărește la peste 20 de procente, traduse într-o diferență de 45.298 de voturi
  5. Partidele de dreapta (PNL, USR+PLUS, PMP) au obținut 49,6% din voturi, în timp ce partidele de stânga (PSD + ALDE + Pro România) au 19,44
  6. UDMR pierde, față de alegerile europarlamentare din luna mai, nu mai puțin de 19.773 de voturi
  7. Forța liderilor ALDE Mureș s-a diminuat foarte mult în teritoriu, dacă analizăm susținerea de către aceștia a candidatului Mircea Diaconu, care a obținut mai puțin de 6% din voturi

Prezența la vot în județul Mureș a fost de 45,26%, cu 215.948 de alegători prezenți la urne, din 477.122 de candidați înscriși pe liste.

Clasamentul în județul Mureș al candidaților care au trecut de pragul de 3% este următorul:

  1. Klaus Iohannis (PNL) – 34,81%, cu 73.848 de voturi
  2. Kelemen Hunor (UDMR) – 26,29%, cu 55.771 de voturi
  3. Viorica Dăncilă (PSD) – 13,46%, cu 28.550 de voturi
  4. Dan Barna (USR + PLUS) – 11,10%, cu 23.556 de voturi
  5. Mircea Diaconu (ALDE + Pro România) – 5,98%, cu 12.688 de voturi
  6. Toader Paleologu (PMP)– 3,69%, cu 7.819 voturi

 

 

Articolul precedentPNL obține un scor istoric în județul Mureș și câștigă în fața UDMR!
Articolul următorINCREDIBIL! Alt om nenorocit de un urs, tot la Cucerdea. AUTORITĂȚILE, SUNTEȚI BINE?