VIDEO: Percheziții în 7 locații din Mureș, la hoți de combustibil

VIDEO: Percheziții în 7 locații din Mureș, la hoți de combustibil
7 percheziții domiciliare pe raza județului Mureș la locuințele a 7 bărbați
În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au efectuat pe raza județului Mureș șapte percheziții la locuințele mai multor persoane care fac obiectul cercetării în cadrul unor dosare penale ce vizează furturi de combustibil.
Potrivit IPJ Mureș, la data de 28 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Râciu și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Ungheni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au efectuat 7 percheziții domiciliare pe raza județului Mureș la locuințele a 7 bărbați, bănuiți de comiterea unor infracțiuni de furt de combustibil.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada septembrie-noiembrie a.c, persoanele bănuite ar fi sustras combustibil din rezervoarele unor autocamioane care se aflau parcate, precum și mai multe canistre cu combustibil, din incinta unui imobil.
La activități participă și polițiști din cadrul Polițiilor orășenești Iernut și Luduș, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiști criminaliști, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:38 - Donald Trump: „Niciodată nu am avut nevoie de ajutorul NATO în războiul împotriva Iranului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











