În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reghin, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, efectuează 5 percheziții domiciliare, în municipiul Reghin, județul Mureș, într-un dosar de tăiere ilegală de arbori, furt de arbori și furt.
Potrivit IPJ Mureș, activitățile se desfășoară într-un dosar penal instrumentat de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Reghin.
În fapt, polițiștii au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani, care, în perioada 28 august – 3 septembrie , ar fi comis mai multe infracțiuni de tăiere ilegală și furt de arbori, în proximitatea municipiului Reghin.
Întreaga cantitate de material lemnos și un atelaj au fost ridicate și predate în custodia Ocolului Silvic Reghin, de unde, ulterior, a fost sustras atelajul confiscat.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și reprezentanților Direcției Silvice și Gărzii Forestiere.
Sursa: Realitatea de Mures