VIDEO: Un tânăr de 24 de ani a primit, vineri seara, la Târgu Mureș, o inimă nouă

poza-head
La Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş, echipa de specialiști coordonată de acad.prof.univ.dr. Horațiu Suciu a efectuat, în această seară, al doilea transplant de cord din 2019.
Primitorul cordului transplantat este un tânăr de 24 de ani din Sălaj, aflat într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă. Prelevarea s-a făcut la Spitalul din Baia Mare, fiind un cord foarte bun, de la un pacient în vârstă de 39 de ani.
Conform profesorului Horațiu Suciu
, primitorul cordului se afla
“într-o stare terminală practic, fiind internat de aproximativ de o săptămână, cu o afecţiune cardiacă ce a debutat brusc şi foarte grav, pentru că a dezvoltat fenomenul de insuficienţă cardiacă.”
Pacientul a avut trei internări într-un interval scurt de timp, în care a suferit o decompensare cardiacă, nereductibilă şi neresponsivă la tratamentul conservator, fapt care impunea o intervenţie de acest tip sau suport circulator mecanic.Doctorul Sorin Paşcan, şeful Secţiei ATI din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, le-a mulțumit “colegilor din Baia Mare, în special doctorului Mureşan, care s-a ocupat de donator şi ne ajută şi pe noi foarte mult atunci când donatorul e îngrijit cum trebuie şi inima e de foarte bună calitate”.
În urmă cu două zile, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a fost decorat de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.
https://www.youtube.com/watch?v=bbCdHs7dXBIhttps://www.youtube.com/watch?v=td8wMAhRrmEsursa video:
Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş
Citește și:
- 14:21 - Petrișor Peiu critică coaliția: „O construcție proiectată greșit. Aproape că îți vine să stai cu brațele încrucișate”
- 14:13 - România, aproape de OCDE și de euro: experții avertizează asupra unui șoc pentru consumatori
- 14:10 - George Simion, mesaj de ultimă oră de susținere pentru Călin Georgescu VIDEO
- 09:54 - Sărbătoare 4 aprilie. Sâmbăta lui Lazăr: ultima zi de pomenire a morților înainte de Paște.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











