Actualitate· 2 min citire

VIDEO: Un tânăr de 24 de ani a primit, vineri seara, la Târgu Mureș, o inimă nouă

poza-head

poza-head

Scris de Bogdan Brad Publicat: 19 apr. 2019, 23:30

La Institutul de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, echipa de specialiști coordonată de acad.prof.univ.dr. Horațiu Suciu a efectuat, în această seară, al doilea transplant de cord din 2019.

Primitorul cordului transplantat este un tânăr de 24 de ani din Sălaj, aflat într-o stare avansată de insuficiență cardiacă. Prelevarea s-a făcut la Spitalul din Baia Mare, fiind un cord foarte bun, de la un pacient în vârstă de 39 de ani.

Conform profesorului Horațiu Suciu, primitorul cordului se afla “într-o stare terminală practic, fiind internat de aproximativ de o săptămână, cu o afecțiune cardiacă ce a debutat brusc și foarte grav, pentru că a dezvoltat fenomenul de insuficiență cardiacă.”

Pacientul a avut trei internări într-un interval scurt de timp, în care a suferit o decompensare cardiacă, nereductibilă și neresponsivă la tratamentul conservator, fapt care impunea o intervenție de acest tip sau suport circulator mecanic.

Doctorul Sorin Pașcan, șeful Secției ATI din cadrul IUBCvT Târgu Mureș, le-a mulțumit “colegilor din Baia Mare, în special doctorului Mureșan, care s-a ocupat de donator și ne ajută și pe noi foarte mult atunci când donatorul e îngrijit cum trebuie și inima e de foarte bună calitate”.

În urmă cu două zile, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș a fost decorat de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.

https://www.youtube.com/watch?v=bbCdHs7dXBI

https://www.youtube.com/watch?v=td8wMAhRrmE

sursa video: Institutul de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate