Vineri, 14 iunie 2019, începând cu ora 12.00, în Poligonul de tragere situat în Sângeorgiu de Mureș, jud. Mureș, va fi organizată Ziua Distinșilor Vizitatori în cadrul exercițiului forțelor pentru operații speciale JUNCTION STRIKE 19.

Exercițiul forțelor pentru operații speciale JUNCTION STRIKE 19 (JUST 19) se desfășoară în perioada 3-22 iunie și asigură condițiile organizatorice pentru executarea instruirii realiste pe un scenariu fictiv, asociat războiului hibrid, de către structurile tactice de operații speciale participante, în format multinațional și interdepartamental și pentru evaluarea/recertificarea unei ținte de capabilitate puse la dispoziția NATO.

JUST 19 se derulează în două etape, astfel: în prima etapă s-au desfășurat activități de instruire în mediul virtual, în cadrul unor exerciții de simulare, urmând ca în cea de-a doua etapă să se desfășoare acțiuni tactice ale elementelor de forțe pentru operații speciale , în cele trei medii operaționale – terestru, aerian și maritim.

La exercițiu participă peste 450 de militari, aproximativ 100 de mijloace tehnice, care vor executa acțiuni specifice în 12 locații de pe întreg teritoriul României (cazărmi, poligoane, terenuri, tabere de instrucție și baze aeriene din județele Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Galați, Ialomița, Mureș, Sibiu, Suceava, Tulcea și municipiul București).

Alături de militarii români din structurile de forțe pentru operații speciale se vor antrena și vor desfășura acțiuni de conducere-coordonare a efectivelor proprii și aproximativ 120 de militari străini din țări aliate sau partenere – Georgia, Marea Britanie, Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii.

În acest an, JUST 19 este integrat în exercițiul multinațional SABER GUARDIAN 19.

 

Articolul precedentExercițiu de intervenție la incendiu în Cetatea Sighișoarei
Articolul următorTânăr de 19 care conducea fără permis, descoperit de polițiștii din Reghin