Consiliul Județean Mureș (CJM) intenționează să plătească proprietarilor de terenuri care vor fi expropriate pentru modernizarea Aeroportului Transilvania suma de 4,6 lei/mp, în condițiile în care, în luna octombrie, CJM a plătit pentru un teren situat tot în incinta Aeroportului suma de 53,22 lei/mp! Practic, de aproape 12 ori mai mult!

Consiliul Județean Mureș are pe ordinea de zi a ședinței de joi, 30 aprilie, un proiect de hotărâre privind declanşarea procedurii de expropriere pentru mai multe terenuri unde se intenționează modernizarea Aeroportului Internațional Transilvania.

Este vorba de exproprierea imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes judeţean „Modernizarea aeroportului și includerea obiectivelor din Master-Planul General de Transport”, care conține obiectivele: Extindere pistă decolare-aterizare, Extindere platformă de parcare aeronave și Extindere Terminal de pasageri existent.

Astfel, consilierii județeni sunt chemați să aprobe atât amplasamentul lucrării, precum și declanşarea procedurii de expropriere.

Conform proiectului de hotărâre publicat pe site-ul Consiliului Județean Mureș, “sumele individuale necesare plăţii despăgubirilor aferente imobilelor expropriate au fost estimate prin Raportul de evaluare întocmit de SC Expertus SRL –Ing. Grădinaru Nicolae, evaluator autorizat de proprietăți imobiliare și bunuri mobile, membru ANEVAR, cu luarea în considerare a valorii de piață așa cum este ea definită în Standardele  de  Evaluare  a Bunurilor, Ed. 2018, acestea fiind în cuantum total de 262.641,60lei.”

Astfel, suma pe care consilierii județeni sunt chemați să o voteze este de 4,6 lei/mp.

Din acest motiv, proprietarii mai multor terenuri pe care Consiliul Județean Mureș intenționează să le exproprieze în ședința de joi le-au trimis consilierilor județeni o scrisoare în care le solicită “analizarea cu atenție a acestui proiect de hotărâre și a anexelor, întrucât acestea cuprind o serie de nelegalități”.

Printre acestea, cel mai important argument invocat de proprietari este prețul terenului. În cursul lunii octombrie 2019,  prin Hotărârea nr. 126 din 31 octombrie 2019 a Consiliului Județean Mureș s-a decis achiziționarea de la Comuna Sânpaul a unui teren situat, la fel ca și terenul ce se urmărește a fi expropriat în ședința de joi, în interiorul perimetrului îngrădit al  Aeroportului Transilvania.

Suma plătită de Consiliul Județean Mureș comunei Sânpaul în octombrie a fost de 53,22 lei/mp, față de 4,6 lei cât intenționează să plătească acum.  Asta deși, spun proprietarii, terenul pentru care s-a plătit mai mult are caracteristici inferioare și este situat în comuna Sânpaul, spre deosebire de terenul situat în intravilanul orașului Ungheni, pentru care se intenționează plata unei sume mai mici.

Din aceste motive, proprietarii consideră că “prin acest proiect de hotărâre se urmărește efectuarea unei proceduri de expropriere cu nerespectarea dispozițiilor legale, în mod abuziv, prin acordarea unei despăgubiri derizorii, ce are ca scop vătămarea intereselor legale și drepturilor proprietarilor terenurilor ce fac obiectul exproprierii”.

În motivarea scrisorii adresate consilierilor județeni se arată că “pe rolul instanțelor judecătorești există și litigii ce vizează revendicarea acestui teren și acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință începând cu anul 2009 și până la momentul eliberării acestuia. Până în acest moment nu s-a pronunțat nicio hotărâre în cadrul acestui dosar.”

Proprietarii terenurilor vizați de proiectul de hotărâre care se va discuta joi consideră că prin actul care urmează să fie votat “se încalcă inclusiv dispozițiile legii fundamentale, respectiv dispozițiile art. 44 alin. 3 și 4 din Constituția României, potrivit cărora:

Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.  

Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

Articolul precedentULTIMA ORĂ: Procedurile pentru Centura Târgu Mureșului și drumul de legătură cu A3 sunt deblocate
Articolul următorAurelian Bădulescu, semnal de alarmă, după adoptarea tacită a Autonomiei Ținutului Secuiesc: Domnule Ciolacu, ați girat o CERERE DE DIVORȚ între PSD și Ardeal