Românii intenționează să cheltuiască de sărbători peste 1.300 lei, o sumă mai mare decât cea de anul trecut, conform unui studiu realizat de Revolut.

Ȋnsă asta nu înseamnă și că vor cumpăra mai mult, având ȋn vedere că inflația a generat o creștere a prețurilor cu peste 8% ȋn acest an. Specialiștii ȋn finanțe recomandă cumpătare atunci când vine vorba de cheltuieli și evitarea ȋmprumuturilor excesive. Referitor la investițiile persoanelor fizice, reprezentanții companiei de consultanță financiară Mr. Finance spun că acestea au ajuns la o medie de 69 lei/lună și estimează că vor continua trendul ascendent și ȋn 2024.

,,Ȋntr-o perioadă de incertitudini financiare, cum este cea pe care o traversăm, trebuie să ȋnvățăm să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă fără a pune prea mare presiune pe buget. Recomandat este să avem un echilibru în toate: și în plăcerile pe termen scurt, dar și în educația și planificarea financiară pe termen mai lung. Evitați împrumuturile excesive sau utilizarea în exces a cardurilor de credit, pentru că nu este un moment potrivit pentru a acumula datorii mari”, a declarat consultantul financiar Ion Soltinschi de la Mr.Finance.

Ultimul an a fost unul dificil din pesperspectiva inflației, care s-a plasat, în perioada decembrie 2022 – octombrie 2023, la 6,3%, în timp ce rata medie de modificare a prețurilor de consum în ultimele 12 luni a fost de 12%. Asta s-a întâmplat în contextul în care veniturile medii pe o gospodărie au scăzut în trimestrul al doilea cu 1% față de primele trei luni ale anului curent.

Comparativ cu luna octombrie 2022, prețul principalelor mărfuri și produse alimentare a crescut, în medie, cu 8,07%, iar prețurile produselor nealimentare au urcat cu 6,24%. Ȋn același timp, veniturile medii au avut o creștere sub rata inflației, ba chiar și o scădere de 1% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru al anului 2023.

Având în vedere faptul că mare parte din veniturile unei gospodării, respectiv 61,6%, se duc pe cheltuieli de consum, creșterea prețurilor din ultima perioadă a determinat o reducere a consumului individual și o orientare către produse mai ieftine, lucru evidențiat și de scăderea ponderii cheltuielilor de consum comparativ cu primul trimestru, când acestea erau de 62% din totalul veniturilor.

Consultanții de la Mr. Finance recomandă românilor ca, înainte de a începe cumpărăturile, să își stabilească un buget realist pentru cadouri, mâncare, decorațiuni și alte cheltuieli legate de sărbători. Acest lucru îi va ajuta să evite excesele și să păstreze controlul asupra finanțelor personale, inclusiv prin orientarea către oferte și reduceri.

Românii investesc, ȋn medie, 69 lei/lună

În urmă cu doi ani, românii alocau, în medie, doar 0,4% din veniturile lunare pentru investiții, însă acest procentaj s-a îmbunătățit semnificativ. Ȋn trimestrul al doilea din acest an a ajuns la 1,2%, echivalentul a 69 de lei pe lună. Potrivit reprezentanților Mr. Finance, în 2024 această sumă probabil va crește, deși este dificil de anticipat cu ce rată, iar cel mai bun sfat pentru consumatori este cumpătarea în privința cheltuielilor.

„În trimestrul al doilea, românii alocau, în medie, doar 1,2% din venituri spre investiții – circa 69 lei/lună. Este prea puțin pentru a ne construi o siguranță financiară și pe termen mai lung. Cu toate acestea, trendul este unul pozitiv. De exemplu, în 2021, românii alocau 0,4% din venituri pentru investiții, în 2022 acest indicator a crescut la 0,6% – adică 32 de lei pe lună, iar în trimestrul 2 al anului 2023, acest indicator este de 1,2%. Cel mai probabil, acesta va crește și anul viitor, însă suntem departe de recomandările specialiștilor, de a investi în jur de 10% din veniturile lunare”, completează Ion Soltinschi.

Descrierea Companiei:
Mrfinance.ro este o platformă online care oferă utilizatorilor informații utile despre credite ipotecare sau credite nebancare, asigurări, utilități, investiții, criptomonede și tranzacții Forex. Prin serviciile companiei, aceștia pot compara prețurile instrumentelor financiare pe care vor să le acceseze. Mr.Finance pune la dispoziția românilor și opțiunea de a compara și evalua cele mai bune oferte de credite înainte de a le accesa efectiv, pentru a vedea care produs are costuri mai mici.

Articolul precedentTIR-urile au interzis pe Valea Oltului în perioada Crăciunului
Articolul următorDe sărbători, românii fac cumpărături la mall și plătesc cash