Deși autoritățile din țara noastră au reușit să repatrieze în jurul a 800 de persoane din Israel, ministrul de Externe anunță că mai sunt încă 800 de Români în zona de conflict.

„Situația este fluidă, estimăm că în jur de încă 800 de cetățeni români se mai află în Israel. Dar situația e volatilă, în fiecare zi mai mulți cetățeni au indicat unde se află și au solicitat sprijin. Suntem atenți la cifrele pe care le spunem și obiectivul nostru e să ne concentrăm să repatriem cât mai mulți cetățeni români, cât mai repede.  La acest moment putem gestiona situația cu avioane TAROM și ale companiilor private. În funcție de evoluții, avem în vedere și alte opțiuni, dar acum ne concentrăm pe suplimentarea curselor TAROM,” a declarat ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la o televiziune de știri.

„Avem o situație a românilor din Fâșia Gaza, situația e extrem complicată, suntem în contact cu o parte din ei, avem situația celor care doresc și au solicitat evacuare si repatriere, suntem in dialog cu autoritățile israele, dar si cu cele din țările vecine. Solicitarea de evacuare o avem de la 100 de persoane. În jur de 350 de români sunt în Fâșia Gaza, dar nu toți au solicitat evacuarea,” a precizat ministrul.

Articolul precedentSe anunță o iarnă de coșmar pentru românii cu sobe. Lemnele de foc s-au scumpit cu 15%
Articolul următorPensionarii români care ar urma să primească un bonus – Anunțul făcut chiar de șeful Casei de Pensii