Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a declarat marți, 25 februarie, că ar trebui ca Ministerul Muncii să preia concediile medicale, care reprezintă o măsură de protecție socială.

„Concediile medicale, care reprezintă o măsură de protecţie socială şi care în mod normal ar trebui privită ca atare, nu cred că ar trebui să rămână la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ci ar trebui să treacă la Ministerul Muncii acolo unde au şi fost până în 2006.

Este una dintre măsurile de reducere a cheltuielilor nenecesare la nivelul Casei. Dacă ar fi acolo, probabil ar fi mult mai uşor de gestionat relaţia cu angajatorii, cu încasarea acestor fonduri”, a declarat Valeria Herdea, la Conferinţa „Health Forum: Marile provocări din Sănătate în 2025”, potrivit Agerpres.

Articolul precedentCURSA AERIANĂ TAROM BUCUREȘTI-ATENA, PROGRAMATĂ PENTRU 28 FEBRUARIE, ANULATĂ DIN CAUZA GREVEI CONTROLORILOR DE TRAFIC AERIAN DIN GRECIA
Articolul următorSCUMPIREA CARBURANȚILOR, EXPLICATĂ DE UN SPECIALIST ÎN ANALIZA PIEŢELOR DE ENERGIE