Senatorul PNL Vergil Chițac a fost testat pozitiv cu coronavirus. Pentru că acesta a participat la ședința Biroului Politic Național al PNL de luni, conducerea partidului va fi testată pentru COVID-19. Miniștrii vor intra în izolare.

La ședința Biroului Politic Național al PNL de luni au participat și senatorul de Mureș, Cristian Chirteș, președinte PNL Mureș și prof.univ.dr. Theodora Benedek, vicepreședinte PNL Târgu Mureș.

În respectiva ședință, Cristian Chirteș a fost validat candidat pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Mureș, iar Theodora Benedek candidat pentru funcția de primar al municipiului Târgu Mureș.

„Vergil Chițac a fost diagnosticat pozitiv. Având în vedere că senatorul a participat la reuniunea Biroului Permanent Național, toți membrii BPN se vor izola la domiciliu. De asemenea, tuturor senatorilor din grupul senatorial li se transmite că au obligația să se autoizoleze. În ceea ce mă privește pe mine, că premier în exercițiu, mă voi izola la Vila Lac 1, unde vom avea în continuare toate atribuțiile exercitate în cele mai bune condiții”, a declarat Ludovic Orban.

 

sursa foto: msnews.ro

Articolul precedentBenedek Imre a fost ales Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș
Articolul următor39 de mureșeni sunt în carantină și 14 așteaptă testul coronavirus