Războiul mondial al pâinii a început deja! Este avertismentul sumbru care vine din partea ministrului de Externe al Italiei. Oficialul spune că ne confruntăm cu o criză a cerealelor din cauza războiului din Ucraina, iar acest lucru se reflectă în prețurile de la raft. Cele mai recente date arată că în țara noastră produsele de panificație s-au scumpit cu 20 de procente în ultimul an, iar prețurile vor creste si in perioada urmatoare. 

Milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile din Ucraina, iar multe țări nu mai au acces la produse de bază. Mulți oficiali europeni se tem că acest lucru va duce la probleme de aprovizionare, iar experții vorbesc despre o criză alimentară de proporții.

„Războiul mondial al pâinii este deja în desfășurare și trebuie să îl oprim. Putin trebuie să se așeze la masă și să ajungă la un acord de pace, care să permită un acord privind cerealele”, a precizat Luigi Di Maio, ministrul de Externe al Italiei.

Specialiștii spun că întreaga lume va resimți consecințele conflictului armat de la graniță. Deja, în țara noastră prețurile alimentelor au explodat.

În ultimul an, produsele de panificație s-au scumpit cu peste 20 de procente. Concret, acum cea mai ieftină pâine se vinde cu prețuri care variază între 2 si 3,5 lei, iar în patiserii și brutării, covrigul se vinde acum cu 2 lei.

Valul scumpirilor nu se oprește aici. Fermierii anunță că prețurile vor crește din nou, iar producția de grâu va fi mai mică.

Rata inflației se apropie de 14%. 

Articolul precedentServiciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe vor avea dreptul să inițieze legi– proiecte de lege
Articolul următorVremea 7 iunie – Temperaturile cresc peste normalul perioadei