Procurorii Parchetului General au anunțat, joi seară, reținerea a 18 suspecți în dosarul zecilor de percheziţii făcute, miercuri, la apropiaţi ai suveranistului Călin Georgescu.
Indivizii vor fi duși în fața Instanței Supreme, relatează Radio România Actualități.
De asemenea, anchetatorii cer arestarea preventivă a mercenarului Horaţiu Potra și a fiului său. Cei doi nu au fost găsiți la domiciliu, astfel că sunt căutați.
Anterior, la percheziția locuinței lui Horațiu Potra s-au găsit sume mari de bani, zeci de arme letale, încărcătoare, grenade, lansatoare şi puşti mitralieră.
Cea mai gravă dintre acuzațiile din dosar este cea de tentativă la acţiuni contra ordinii constituţionale, una dintre cele mai grave infracțiuni din Codul Penal.
Potrivit unor surse judiciare, Horaţiu Potra s-ar afla în Dubai, de unde a şi declarat că îşi asumă nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. „Decât să mori în legalitate, mai bine să trăieşti în ilegalitate”, a spus recent mercernarul.
În dosar este cercetat şi un magistrat, a precizat Parchetul, care a justificat astfel instrumentarea dosarului.
Tot de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale este acuzat şi Călin Georgescu, pus sub control judiciar.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale anulate se consideră o victimă a sistemului, comparând acţiunea procurorilor cu cele de pe vremea regimului comunist.
Liderul AUR, George Simion, a declarat că susținătorii ar fi strâns peste 300.000 de semnături pentru noua candidatură a lui Călin Georgescu la prezidențialele din luna mai