Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor financiar de 800 de lei în două tranșe, bugetul alocat pentru această măsură fiind de 2 miliarde de lei. Prima plată va fi efectuată înainte de Paște, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a confirmat că sumele necesare au fost deja incluse în buget, iar actul normativ care va reglementa această măsură urmează să fie adoptat. Potrivit oficialului, sprijinul financiar va fi distribuit în două etape: prima tranșă în aprilie, iar a doua în ultimul trimestru al anului.
Protecție pentru consumatorii vulnerabili
În cadrul unui interviu acordat Agerpres, Tanczos Barna a subliniat și necesitatea stabilirii unor scheme de protecție dedicate exclusiv celor care au cu adevărat nevoie de sprijin financiar. Acesta a precizat că guvernul caută soluții pentru compensarea facturilor la energie după 1 aprilie, astfel încât consumatorii vulnerabili să nu fie afectați.
„Nu vom lăsa fără protecție consumatorii vulnerabili, dar trebuie să găsim mecanisme care să nu ducă subvenții către familiile cu venituri mari, care nu sunt influențate de o diferență de 100 de lei la factura lunară”, a explicat ministrul.
Schimbări în politica de împrumut a României
O altă măsură anunțată de Tanczos Barna vizează modificarea politicii de împrumut a României. Oficialul a precizat că focusul se va muta pe emisiunile de titluri Tezaur și Fidelis, pentru a reduce dependența de piețele internaționale și riscul valutar. Conform estimărilor ministerului, împrumuturile totale contractate de România în 2025 vor scădea la 230 miliarde de lei, față de peste 250 miliarde de lei în 2024.
În cadrul interviului, ministrul a vorbit și despre măsurile pentru reducerea deficitului de TVA, reorganizările instituționale și introducerea unei noi taxe de poluare pentru autovehicule.
Sursa: Newsinn