Percheziţii în Reghin şi Chirileu! Doi bărbaţi care au atacat un tânăr în gara din Reghin au fost prinşi (FOTO)

Percheziţii în Reghin şi Chirileu! Doi bărbaţi care au atacat un tânăr în gara din Reghin au fost prinşi (FOTO)
Vor fi puse în executare 2 mandate de aducere
Astăzi, 6 februarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, efectuează 3 percheziții domiciliare, într-un dosar de furt calificat.
În această dimineață, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș pun în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la adrese situate în localitățile Chirileu (2) și Reghin (1).
Activităţile procedurale se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea Biroului de Investigații Criminale, ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că în data de 28 ianuarie, în jurul orelor 20.00, 2 bărbați de 36 și 40 de ani ar fi sustras suma de 1800 de lei din posesia unui tânăr de 23 de ani ce se afla în tranzit în zona Gării CFR din localitatea Reghin.
Vor fi puse în executare 2 mandate de aducere.
Activitățile se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Reghin.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











