Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, sâmbătă, o vizită oficială la Chişinău, care are loc inclusiv în contextul în care, la această dată, România şi Republica Moldova sărbătoresc Ziua Limbii Române, a informat Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului român va transmite în cadrul vizitei, care are loc la invitaţia preşedintei Maia Sandu, „un mesaj ferm de sprijin şi de încurajare pentru autorităţile şi cetăţenii Republicii Moldova, în efortul de reformă, de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de securizare a parcursului european”.
De asemenea, Iohannis va face un apel către toţi partenerii internaţionali pentru continuarea oferirii de asistenţă „comprehensivă”, „predictibilă” şi „susţinută” Republicii Moldova pe toate planurile, mai ales în contextul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei şi al tuturor riscurilor care decurg din această situaţie de securitate complexă.
Cei doi preşedinţi vor semna o Declaraţie comună cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, care „defineşte şi întăreşte cooperarea bilaterală în acest domeniu vital pentru consolidarea şi protejarea democraţiei şi a stabilităţii” ţării vecine.
AGERPRES